Atenție!Concurs!

 

Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Principesa Natalia Dadiani” anunță concurs pentru ocuparea funcției de director adjunct pentru educație.

La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare de master (nivel 7 CNC) sau echivalente, care au experiență profesională de cel puțin trei ani într-o funcție de conducere sau în activitatea didactică, cunosc limba română, sunt apți din punct de vedere al stării sănătății pentru exercitarea funcției, demonstrează o reputație ireproșabilă și nu au antecedente penale.

Candidații pentru ocuparea funcției de director adjunct pentru educație vor prezenta în Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Principesa Natalia Dadiani”, personal sau printr-un reprezentant, prin poștă sau prin e-mailul – ipltnataliadadiani@gmail.com , în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunțului, următoarele acte:

  1. Cererea de participare la concurs, (două exemplare) al cărei model este specificat în anexa nr. l a Regulamentului „Cu privire la organizarea si desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director si director adjunct în instituțiile de învățământ general”, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163 din 23 martie 2015; MODIFICAT: OMEC114 din 24.01.2025, MO33-36/01/04.02.25 art.74; în vigoare 04.02.25 (în continuare – Regulament)
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia/copiile actului/actelor de studii;
  4. Copiile actelor care atestă vechimea în activitatea managerială/didactică a candidatului;
  5. Curriculum vitae al cărui model este specificat în anexa nr.2 a Regulamentului;
  6. Certificatul medical eliberat de medicul de familie ce atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere al sănătății pentru exercitarea funcției;
  7. Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
  8. Declarația pe propria răspundere că nu a fost concediată în ultimii cinci ani pe baza art. 86, alin. (1), lit. g) -r) sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64, alin (1), lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, în temeiul unui act incontestabil;
  9. Declarația pe propria răspundere că nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere;
  10. Declarația pe propria răspundere privind prezentarea proiectului planului de dezvoltare a instituției pe domeniul de responsabilitate în viitoarea funcție, pentru cinci ani, la data desfășurării interviului.
  11. Altele relevante (copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiinţific/ştiinţifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naţionale/internaţionale, publicaţiile didactice şi ştiinţifice, statutul de expert/evaluator naţional/internaţional etc.)
  12. Lista actelor depuse, cu numerotarea fiecărei file.

Actele pot fi autentificate de notar sau certificate ,,corespunde cu originalul” de către conducătorul instituției. Vor fi depuse la Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Principesa Natalia Dadiani”, în anticameră, între orele 9.00 – 15.00.

Informații suplimentare puteți obține:

Telefon de contact: (+373) 022 742918, (+373) 022 747519

Data limita de depunere a dosarelor – 22.04.2025.

Bibliografia pentru concurs: https://ctice.gov.md/testarea-directorilor/resurse